on systemd [ro].
© 2013 Jan Zulawski <fdd@altair.pw>

systemd este o platformă pentru managementul serviciilor Linux, ce are ca scop înlocuirea clasicului daemon init (istoricul SysVinit) și respectiv a suitei de scripturi folosită și gestionată de init. systemd oferă și o soluție unificată pentru alte servicii independente, precum cron, acpid, xinetd, sau jurnalul sistemului (syslog).

Rațiunea din spatele implementării systemd este faptul că tradiționalul sysvinit e o soluție învechită, ce nu mai oferă scalabilitate în contextul zilelor noastre. Ideile generale din spatele implementării systemd sunt evitarea supraîncărcării stagiilor de boot (mai puține servicii activate by default), concurență în pornirea serviciilor (eliminând astfel interdependențele cauzate de stiva de procese care se pornesc conform unei anumite ierarhii, evitând astfel acumularea de întârzieri cauzată de această "serializare"), posibilitatea pornirii la cerere a serviciilor (i.e., într-un mod dinamic, fiind pornite doar atunci când este efectiv nevoie de acestea - fie ele cereri hardware (plugging in a device), sau software (pornirea unei aplicații, unui server, etc.)) și altele (e.g., bus, sockets and filesystem jobs parallelization).

systemd a fost dezvoltat de niște tipi care lucrează pentru Red Hat, Inc. (cu toate că systemd nu e un proiect afiliat oficial cu Red Hat).


xfce4-power-manager e compatibil cu acpid, dar nu inhibează comportamentele specificate în `/etc/systemd/logind.conf', ajungându-se prin urmare la un fel de race condition, cum ar fi: sistemul intră în stand-by la o apăsare de buton (specificată via "HandleSuspendKey:suspend"), iar la ieșirea din stand-by (printr-o nouă apăsare de buton), power-manager-ul suspendă sistemul din nou {Needless to say, extremely frustrating}.

Pentru a realiza o compatibilitate cu xfce4-power-manager (și cu alte aplicații de power management - excepție făcând cele din mediile GNOME și KDE, care nu suferă de acest deficit), în `/etc/systemd/logind.conf' va trebui să fie specificată acțiunea "ignore" pentru toate evenimentele existente: "Handle{PowerKey,SuspendKey,HibernateKey,LidSwitch}:ignore".

După editarea configurației pentru logind (via `/etc/systemd/logind.conf'), este necesară executarea următoarei comenzi pentru ca modificările să aibe efect:

% systemctl restart systemd-logind



-- Jul 10, 2013.

tonight
black celebration
tonight

[ up ]